China şi Rusia vor semna un acord privind gazul natural

China şi Rusia vor semna un acord privind gazul natural

Un oficial al PetroChina, cel mai mare producător şi distribuitor de gaz natural din China, a declarat azi pentru Reuters că marţi, cu ocazia vizitei în ţara sa a premierului rus, Valdimir Putin, va fi semnat un acord privind exportul de gaz rusesc către China.

Declaraţia vine în contextul în care s-au realizat foarte puţine progrese în demararea proiectului de conductă care să lege cele două ţări, proiect avansat acum trei ani, cu prilejul vizitei – pe atunci – preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Se pare însă că există o presiune crescândă asupra celui mai mare producător de gaz natural de a lua măsuri concrete în ce priveşte aprovizionarea celui de-al doilea consumator mondial de resurse energetice.

În acelaşi timp, după cum relatează RIA Novosti, un oficial Gazprom a declarat că, deocamdată, nu a putut fi realizat un acord  asupra preţului de livrare a gazului.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)


Spune mai departe:

  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • Twitter
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Technorati
  • Reddit
  • MySpace
  • RSS
  • Print
  • email
Citeşte şi:
Serbia împrumută bani de la Rusia

Serbia va semna în această lună un acord de împrumut cu Rusia. Banii vor fi folosiţi atât în proiecte...

Rusia doreşte o schimbare a planurilor de dezarmare

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, citat de RIA Novosti, a declarat că ţara...

Rusia critica fabricarea armelor Kalashnikov din Romania fara licenta

Rusia va deschide in strainatate, in curand, uzine pentru fabricarea mitralierelor Kalashnikov, intrucat...

Coca Cola: 2 miliarde $ investiţii în China până în 2013

Compania Coca Cola a anunţat azi deschiderea unei noi uzine de îmbuteliere în China, o investiţie...

Economia Rusiei, cea mai slaba din G20

Conducerea Rusiei va continua politica de stimulare a cererii de pe piata interna drept masura anticriza,...