BBC oferă o scurtă prezentare a grupării Jundullah – Soldaţii Domnului – grupare acuzată de autorităţile iraniene că ar fi executat atacul cu bombă din 18 octombrie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa şase ofiţeri ai Garzilor Revoluţionare Iraniene.
Până de curând o mişcare obscură, Jundullah a fost fondată în 2002 ca mijloc de a apăra minoritatea balucilor, din regiunea săracă şi slab guvernată a Balucistanului, situată în sud-estul Iranului, la graniţa cu Pakistanul. Liderul mişcării, Abdolmalek Rigi, a negat orice susţinere din exterior a mişcării, ca şi orice intenţie separatistă.
Într-un interviu din 2008, citat de BBC, declara că gruparea – cunoscută şi sub numele de Mişcarea Populară de Rezistenţă – nu-şi doreşte secesiunea de Iran. Militează însă pentru respectarea drepturilor omului, a culturii şi credinţei balucilor.
Balucii din Iran, împreună cu cei aflaţi dincolo de graniţa cu Pakistanul, sunt, asemeni kurzilor, o naţiune fără organizare statală, scrie BBC. Problema naţională e însă complicată de faptul că, în Iranul predominant şiit, balucii ţin de tradiţia sunnită.
Cine ar putea susţine însă mişcarea Jundullah? Iranul e gata să acuze pe toată lumea: Statele Unite, Marea Britanie, Pakistanul, Arabia Saudită, Al-Qaeda.
Pakistanul pare să fie însă exclus ca potenţial sponsor, de vreme ce există o colaborare strânsă între cei doi vecini în suprimarea naţionalismului în regiunea de graniţă. Mai plauzibilă e versiunea privind Arabia Saudită, o ţară deranjată de influenţa din ce în ce mai mare în regiune a Iranului. Cea mai puţn plauzibilă li se pare celor de la BBC versiunea legăturilor Jundullah cu Al-Qaeda.

