Conflict între operatori şi ANRE pe piaţa gazelor naturale

Conflict între operatori şi ANRE pe piaţa gazelor naturale

Marii consumatori au solicitat, pentru luna decembrie, 3,8 milioane MWh de gaze numai din producţia internă, în baza legii care le permite această facilitate până în octombrie 2010. În consecinţă, pentru ca cererea de gaze din partea populaţiei şi micilor agenţi economici să fie acoperită, 31,4% din consumul pe decembrie ar trebui să fie acoperit din importuri. Acest lucru înseamnă facturi mai mari după 1 ianuarie, întrucât gazele importate sunt de două ori mai scumpe decât cele din producţia internă.

ANRE a aprobat, pentru consumatorii casnici, o cotă de importuri de doar 20%, pentru ca preţul gazelor să nu explodeze de anul viitor.Această decizie a declanşat, potrivit unor surse autorizate, un adevărat război între operatorii de pe piaţa gazelor şi reglementator. Operatorii fac presiuni mari asupra autorităţilor pentru majorarea preţului reglementat. Ei susţin că, din cauza faptului că ANRE nu vrea să majoreze preţul gazelor de la 1 ianuarie, deşi va creşte cota importurilor până la 50% din consum, vor trebui să plătească din propriile resurse diferenţa dintre preţul reglementat şi cel real.
De cealaltă parte, ANRE (reglementatorul pieţei) susţine că nu este necesară majorarea cotei importurilor pentru piaţa reglementată, pentru că marii consumatori vor cumpăra gaze din producţia internă numai atât cât rămâne după acoperirea necesarului de consum pentru populaţie.
Aceleaşi surse autorizate susţin că legea nu stipulează, însă, acest lucru, deşi marii consumatori pentru care parlamentarii s-au grăbit să le aprobe facilitarea de a cumpăra numai gaze ieftine au statut de “interuptibili”, adică pot fi opriţi oricând din activitate dacă nu este gaz suficient pentru populaţie.
Contactat telefonic de cotidianul Bursa, Petre Lificiu, preşedintele ANRE, a declarat: “Situaţia nu este chiar atât de dramatică pentru că purtăm în continuare dis-cuţii cu Ministerul Economiei şi cu consumatorii de gaze şi operatorii din piaţă pentru a stabili alocarea gazelor din producţia internă în această iarnă.”

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)


Spune mai departe:

  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • Twitter
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Technorati
  • Reddit
  • MySpace
  • RSS
  • Print
  • email
Citeşte şi:
Gazprom îşi doreşte 10% din piaţa gazelor din SUA

"Pentru următorii cinci ani, Gazprom plănuieşte să deţină până la 10% din piaţa gazelor naturale...

Ucraina dublează tariful de tranzit al gazelor ruseşti către Europa

Ucraina vrea să dubleze tarifele pentru tranzitul gazului rusesc spre Europa, anunţul fiind făcut...

Din 2010, România va importa gaz din Ungaria

După circa zece ani în care a zăcut în stadiul de proiect, conducta care face legătura între sistemul...

Putin sperie UE cu o noua criza a gazelor

Premierul Rusiei Vladimir Putin a avertizat Uniunea Europeana in legatura cu o posibila noua criza a...

UE nu poate fi obligata sa plateasca facturile la gaz ale Ucrainei

Uniunea Europeana nu este obligata sa finanteze Ucraina pentru a o ajuta sa plateasca gazele rusesti...