Efectele comerciale ale peripeţiilor lui Falcon, băiatul din balon

Efectele comerciale ale peripeţiilor lui Falcon, băiatul din balon

Televiziunile, de la Al-Jazeera, la BBC, şi-au întrerupt programul pentru a relata pe viu presupusa aventură a “băiatului din balon” – Falcon Heene, de şase ani, despre care toată lumea, inclusiv familia, a crezut ieri că se află suspendat, zburând necontrolat într-un balon cu heliu, deasupra statului Colorado.

Pe Facebook au fost create într-o singură oră trei grupuri dedicate şi trei pagini ale fanilor “băiatului din balon”. The Sun, cel mai mare cotidian britanic, a relatat minut cu minut, pe site-ul său, desfăşurarea evenimentelor.

Însă, pe lângă amploarea mediatică a acestui caz de fapt divers, falsul zbor al lui Falcon Heene a inspirat şi o mulţime de produse dedicate. Michael Karns, director de marketing la Zazzle, o platformă online pentru produse personalizate, a declarat, conform CNN, că aventura aeriană a inspirat crearea a nu mai puţin de 6000 de produse legate de eveniment: tricouri, pantofi, genţi, ceşti de cafea, veste pentru câini, etc.)

“Lucrul interesant e felul cum au evoluat ideile pe parcursul timpului”, spune Karns. “Expresiile de pe tricouri s-au schimbat de la Go, Falcon, Go! (când se credea că băiatul se află în nacelă), la “I Believe” (când era căutat), până la mesaje care făceau haz de toată întâmplarea, după momentul găsirii băiatului ascuns în podul casei”.

falcon_balon_tshirt

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)


Spune mai departe:

  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • Twitter
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Technorati
  • Reddit
  • MySpace
  • RSS
  • Print
  • email
Citeşte şi:
Cea mai ieftină fotografie a curburii pământului

Doi studenţi de la MIT şi-au propus să bricoleze, punând la bătaie un buget cât se poate de modest,...

Helen, prima rachetă spaţială românească, va fi lansată azi, la ora 10.00

ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) lansează vehiculul în trei trepte,...

Coca Cola: 2 miliarde $ investiţii în China până în 2013

Compania Coca Cola a anunţat azi deschiderea unei noi uzine de îmbuteliere în China, o investiţie...

S-au decernat premiile eCommerce pe 2009

Cea de a patra editie a Galei Premiilor eCommerce a reunit peste 270 de participanti, reprezentanti ai...

Acţiunile Apple stabilesc noi recorduri

Acţiunile Apple Inc. au atins un nou record în timpul şedinţei de tranzacţionare de ieri, rezultat...