Un studiu al Fondului Monetar Internaţional, citat şi comentat de The Economist, compară preţurile imobiliare din primul trimestru din 2009 cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, pentru un număr de 52 de ţări cu economii dezvoltate sau emergente. Studiul constată o depreciere medie a preţurilor cu 7%. Totuşi, unele date indică prăbuşiri cu adevărat dramatice pentru câteva ţări.
Astfel, dacă în Statele Unite scăderea este apropiată de cea medie, în ţări precum Estonia, Emiratele Arabe sau Letonia, declinul a fost de 40%, până la 60% în cazul ultimei dintre ele. În Marea Britanie, scăderea a fost de 20%.
Însă, în ciuda acestor prăbuşiri, preţul caselor este încă ridicat, dacă îl comparăm cu alte standarde istorice. Conform indicelului imobiliar al The Economist, care cuprinde un număr mai mic de ţări decât cele din studiu FMI, preţurile caselor britanice este încă mai mare decât cel din al treilea trimestru al anului 2003, iar preţul caselor americane a revenit la nivelul celui de la sfârşitul lui 2000, an care a reprezentat vârful unei perioade de creştere. Mai mult, raportul dintre preţul caselor şi venitul mediu, un indice sigur al accesibilităţii unei locuinţe, este în Statele Unite cu 20% mai mare decât era în 2000, iar în Marea Britanie, cu aproape 60% mai mare decât era în acelaşi an.
Asemenea întrebări ridică o întrebare legitimă: cât mai trebuie să scadă preţurile în imobiliare? Ciclurile normale de boom imobilar urmează un traseu de creştere cu circa 50% vreme de 6 ani, apoi o scădere cu 24% vreme de 5 ani. În recentele evoluţii însă, criza a intervenit după o perioadă de creştere mai lungă de un deceniu, cu preţurile dublându-se în aceşti 10-12 ani. Studiu FMI susţine că, deşi au scăzut deja la nivelul unei medii istorice, este de aşteptat ca preţurile caselor să mai scadă.
