Un elev britanic din 20 este de părere că Adolf Hitler a fost un antrenor al echipei germane de fotbal şi unul din şase crede că Auschwitz este un parc tematic al celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit unui sondaj publicat joi şi citat de cotidianul The Daily Express.
Simbolul Zilei Comemorării (sau Ziua Macului, Ziua Veteranilor – Armistiţiul care a încheiat Primul Război Mondial) ar fi reprezentat, pentru 12 la sută dintre elevii chestionaţi, nu de macul roşu, ci de arcadele aurii de la McDonald’s, iar 40 la sută din totalul elevilor nu ştiu că aceasta se sărbătoreşte pe 11 noiembrie.
Un sfert dintre copii au afirmat că o bombă nucleară a fost lansată deasupra oraşului Pearl Harbor, iar unul din 20 a apreciat că Holocaustul a fost festivitatea de la finalul războiului. Unul din 12 respondenţi crede că termenul de Blitz desemnează o imensă operaţiune de curăţare după cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit cotidianului Daily Mail, care citează de asemenea sondajul, doar jumătate dintre copiii chestionaţi ştiau că Ziua D reprezenta ziua debarcării în Normandia, un sfert crezând că este vorba despre o sărbătoare britanică – “Dooms Day”.
Studiul a fost realizat de organizaţia caritabilă pentru veterani Erskin, pe un eşantion de 2.000 de copii, cu vârste cuprinse între nouă şi 15 ani, şi a cuprins întrebări despre ambele războaie mondiale.

