Israelul ignoră apelurile internaţionale şi îşi continuă proiectele privind construcţie de locuinţe în estul Ierusalimului. Acest demers blochează practic orice demers legat de relansarea dialogului cu palestinienii, scrie CNN.
Guvernul israelian a autorizat, marţi, oficial construcţia a 900 de noi locuinţe în partea de est a Ierusalimului, anexată de statul evreu în 1967.
Guvernul condus de premierul Beniamin Netaniahu respinge astfel cererea expresă a adminstraţiei Obama de a îngheţa acest controversat proiect de extindere imobiliară.
În acest context tulbure, preşedinţia suedeză a Uniunii Europene a considerat marţi drept “prematură” cererea de proclamare şi recunoaştere a unui stat palestinian independent adresată de Autoritatea Palestiniană. “Înainte de a recunoaşte acest stat, el trebuie să şi existe”, a precizat şeful diplomaţiei suedeze.
De partea sa, Bernard Kouchner, ministrul francez de externe, sosit marţi într-un mini-turneu în Orientul Mijlociu, afirmă că trebuie relansate negocierile pentru a ajunge tocmai la creearea unui stat palestinian, scrie site-ul RFI.

