Circa 20 de mii de oameni au manifestat pe insula Okinawa, manifestanţii opunându-se prezenţei bazelor militare americane în Japonia.
Japonezii nu mai vor baze americane pe teritoriul ţării lor. Asta s-ar putea înţelege din manifestaţiile de amploare organizate duminică, 8 noiembrie, pe insula Okinawa. Peste 20 de mii de persoane au participat la acţiune, cu câteva zile înainte de vizita la Tokyo a preşedintelui american, Barack Obama.
Barack Obama şi-a amânat cu o zi vizita în Japonia, pentru a putea să ia parte la funeraliile victimelor incidentului armat de la Fort Hood, scrie Stars & Stripes.
Mitingul reflectă de altfel politica noului Guvern de centru-stânga, sosit la putere în septembrie. Executivul nipon vrea să echilibreze relaţiile cu Statele Unite şi să modifice acordul privind bazele şi staţionarea a circa 47 de mii de soldaţi americani în Japonia.
Administraţia americană refuză renegocierea acestui acord, semnat în 2006. Washingtonul cere ca baza aeriană Futenma – situată în oraşul Ginowan – să fie reconstruită până în 2014 într-un golf din Okinawa, protejat de activiştii pentru mediu.

