Premieră medicală: mână artificială controlată cu puterea minţii

Premieră medicală: mână artificială controlată cu puterea minţii

După ce şi-a pierdut braţul stâng într-un accident de maşină, Pierpaolo Petruzziello a reuşit să simtă lucrurile din jur cu ajutorul unui membru artificial controlat cu mintea.

De-a lungul unui experiment care a durat o lună, italianul în vârstă de 26 de ani s-a simţit ca şi cum braţul i-ar fi crescut la loc, deşi acesta controla doar o mână artificială care nici măcar nu era conectată corpului său.

“Totul ţine de concentrare. Dacă te gândeşti pur şi simplu că este mâna ta, totul devine mai uşor”, declară Petruzziello citat de Associated Press.

Deşi experimente similare au fost încununate de succes şi în trecut, cercetătorii care au condus proiectul spun că este pentru prima dată când un pacient s-a dovedit capabil să realizeze mişcări atât de complexe folosind mintea pentru a controla o mână artificială conectată la sistemul său nervos.

Următoarea provocare pe care o au de întâmpinat cercetătorii este să creeze un sistem care poate conecta sistemul nervos cu un membru artificial pentru o durată mai lungă de o lună. Conectarea se face prin implantarea unor electrozi în nervii din braţul amputat al lui Petruzziello. Proteza nu a fost însă ataşată pacientului, fiind doar conectată prin aceşti electrozi.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)


Spune mai departe:

  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • Twitter
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Technorati
  • Reddit
  • MySpace
  • RSS
  • Print
  • email
Citeşte şi:
Iran: starea de sănătate a ayatollahului Khamenei e precară

Deteriorarea stării de sănătate a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, ridică probleme...

Meteorit sau satelit prăbuşit în Letonia

Pompierii şi poliţiştii letoni au ridicat baraje în jurul unui crater format de căderea unui corp...

Prima manifestaţie afro-americană împotriva lui Obama

Peste 200 de afroamericani au manifestat sâmbătă la Washington şi l-au denunţat pe Barack Obama...

Cum se raporteaza est-europenii la comunism dupa 20 de ani

La douazeci de ani de la caderea comunismului in Estul si Centrul Europei sint capitalismul si democratie...

Cărţile electronice de la Google vor avea un format universal

Google va lansa un magazin dedicat cărţilor sale în format electronic, având ca miez al mesajului...