Peste 200 de afroamericani au manifestat sâmbătă la Washington şi l-au denunţat pe Barack Obama ca fiind “puterea albă cu o faţă neagră”, ei protestând faţă de politica primului preşedinte de culoare al SUA şi cerând în special retragerea soldaţilor americani din Afganistan şi oprirea “încarcerării în masă a celor de culoare”.
Aceasta a fost prima manifestaţie a afroamericanilor împotriva noii administraţii, de la sosirea lui Barack Obama la putere, în ianuarie.
Manifestanţii l-au criticat pe preşedintele american în special pentru continuarea “agendei imperialiste a Washingtonului în lume”.
“Constatăm că Barack Obama reprezintă puterea albă cu o faţă neagră”, a afirmat prin intermediul unui megafon Omali Yeshitela, preşedintele “coaliţiei Negru e Negru”, o organizaţie de apărare a drepturilor civice.
Charles Baron, membru al Consiliului municipal din New York şi fost membru al Black Panthers, mişcare revoluţionară din anii ‘60 şi ‘70, i-a reproşat preşedintelui Obama că “acest rap al schimbării şi speranţei” nu are efect asupra afroamericanilor, scrie AFP.

