Strategia americană pentru Afganistan îngrijorează Pakistanul

Strategia americană pentru Afganistan îngrijorează Pakistanul

Presedintele Obama a decis sa mareasca efectivele americane din Afganistan, dar multi cred ca cheia succesului in acea regiune se afla in Pakistan. Ce solicita Statele Unite, Islamabadului?

Exista doua aspecte: secretarul de stat american, Hillary Clinton a cerut guvernului pakistanez sa actioneze cu mai multa hotarire impotriva insurgentilor. Pe de alta parte insa, Washingtonul doreste sa linisteasca spiritele in Pakistan, unde exista temerea ca suplimentarea efectivelor din Afganistan, va antrena deplasarea unui numar mare de militanti si refugiati peste granite, in Pakistan.

Doamna Clinton a salutat sprijinul acordat de pakistanezi, dar a spus ca nu e suficient – remarca de natura sa stirneasca numultumire in Pakistan, unde popularitatea Americii este la cotele cele mai scazute. Secretarul de stat a cerut Islamabadului sa faca mai mult pentru contracarea insurgentilor care ameninta Pakistanul, Afganistanul si alte tari din regiune. Cind s-a aflat la Islamabad in octombrie, Hillary Clinton a fost aspru criticata pentru a fi invinuit Pakistanul ca nu a ucis lideri Al Qaida aflati pe teritoriul tarii. Ulterior, Clinton a revenit elogiind guvernul pakistanez pentru ca in ultimele saptamini a intensificat campania impotriva insurgentei talibane.

Acum, secretarul de stat a incercat sa linisteasca spiritele in Pakistan, in legatura cu posibile efecte ale suplimentarii de forte americane din Afganistan. Ministrul de externe de la Islamabad a cerut lamuriri cu privire la strategia americana, acum dupa anuntul presedintelui Obama cu privire la marirea efectivelor. Hillary Clinton a spus ca regimul pakistanez intelege ca nu este in interesul sau sa aiba un vecin, Afganistanul, pe cale de dezintegrare.

Dar Islamabadul nu e ingrijorat doar de efectul imediat al deciziei americane, ci si de eventualitatea ca Statele Unite sa paraseasca in cele din urma Afganistanul fara sa fi dus misiunea la indeplinire. Faptul ca administratia americana a anuntat retragerea in iulie 2011 – mareste si mai mult nelinistea.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)


Spune mai departe:

  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • Twitter
  • StumbleUpon
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Technorati
  • Reddit
  • MySpace
  • RSS
  • Print
  • email
Citeşte şi:
Hillary Clinton: vizită în Pakistan

Secretarul de stat american Hillary Clinton se află la prima sa vizită în Pakistan, într-un context...

Hillary Clinton, impuls diplomatic pentru trimişii speciali

Hillary Clinton se afla intr-un turneu în Pakistan si Orientul Mijlociu, intensificand eforturile SUA...

Vizită în SUA a premierului Indiei

Premierul indian Manmohan Singh îşi începe o vizită de stat de patru zile în Statele Unite. El va...

Obama s-a decis: 30 000 de noi militari americani în Afganistan, încheierea războiului în 3 ani

Barack Obama a decis trimiterea de efective suplimentare de 30.000 de militari în Afganistan şi le-a...

Strategia SUA pentru Afganistan presupune un plus de 600 de militari români

Dorinţa Statelor Unite, scrie Wall Street Journal, care citează oficiali americani, este aceea de a...