invatamant Archive

Hitler? Un antrenor de fotbal.

Hitler? Un antrenor de fotbal.

Un elev britanic din 20 este de părere că Adolf Hitler a fost un antrenor al echipei germane de fotbal şi unul din şase crede că Auschwitz este un parc tematic al celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit unui sondaj publicat joi şi citat de cotidianul The Daily Express.

Simbolul Zilei Comemorării (sau Ziua Macului, Ziua Veteranilor – Armistiţiul care a încheiat Primul Război Mondial) ar fi reprezentat, pentru 12 la sută dintre elevii chestionaţi, nu de macul roşu, ci de arcadele aurii de la McDonald’s, iar 40 la sută din totalul elevilor nu ştiu că aceasta se sărbătoreşte pe 11 noiembrie.

Un sfert dintre copii au afirmat că o bombă nucleară a fost lansată deasupra oraşului Pearl Harbor, iar unul din 20 a apreciat că Holocaustul a fost festivitatea de la finalul războiului. Unul din 12 respondenţi crede că termenul de Blitz desemnează o imensă operaţiune de curăţare după cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit cotidianului Daily Mail, care citează de asemenea sondajul, doar jumătate dintre copiii chestionaţi ştiau că Ziua D reprezenta ziua debarcării în Normandia, un sfert crezând că este vorba despre o sărbătoare britanică – “Dooms Day”.

Studiul a fost realizat de organizaţia caritabilă pentru veterani Erskin, pe un eşantion de 2.000 de copii, cu vârste cuprinse între nouă şi 15 ani, şi a cuprins întrebări despre ambele războaie mondiale.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)

Ucraina: invatamant preuniversitar exclusiv in limba ucraineana

Ucraina: invatamant preuniversitar exclusiv in limba ucraineana

Guvernul ucrainean a facut, recent, modificari in Regulamentul privind institutiile de invatamant general, potrivit carora, in scoli se va studia exclusiv in limba ucraineana, scrie cotidianul rus Izvestia. Folosirea limbii ucrainene este obligatorie nu numai la ore, dar si in pauzele de recreatie.

Decizia respectiva este dictata, din punctul de vedere al Ministerului Educatiei, de faptul ca trecerea invatatorilor la comunicarea in limba rusa pe timpul recreatiei formeaza o atitudine negativa a copiilor fata de limba ucraineana.

Aceasta este o noua politica a ministerului. In rusa se poate vorbi numai in afara institutiilor de invatamant, scrie inforusia.ro.

Ministrul ucrainean al Educatiei si Stiintei Ivan Vakarciuk a explicat, intr-un interviu acordat publicatiei Kommersant-Ucraina, ca hotararea conform careia in institutiile de invatamant se comunica in timpul orelor de lucru doar in limba ucraineana ”are un caracter de recomandare”. ”Nimeni nu are de gand sa aplice pedepse in acest caz”, a precizat ministrul.

52 de deputati ucraineni au sesizat Curtea Constitutionala de la Kiev pentru a verifica legalitatea hotararii guvernului privind utilizarea limbii ucrainene in scoli, adoptata la 30 septembrie, scrie Kommersant-Ucraina. Decizia executivului ucrainean afecteaza reprezentantii minoritatilor nationale din Ucraina, care aveau scoli cu predare in limba materna, inclusiv minoritatea romana.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)