Moody’s Archive

Instituţiile financiare internaţionale vor cere reforme mai dificile pentru România

Instituţiile financiare internaţionale vor cere reforme mai dificile pentru România

Guvernul României şi instituţiile financiare internaţionale, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană, vor ajunge la o înţelegere în primul trimestru al anului 2010 pentru a continua programul de finanţare extern, sunt de părere analiştii agenţiei de rating Moody’s Investors Service, scrie Bursa.

Acesta este unul din motivele pentru care compania de evaluare financiară va menţine ratingul “Baa3″ pentru ţara noastră.
Kenneth Orchard, analist în cadrul companiei Moody’s, a declarat: “Probabil că instituţiile financiare internaţionale vor cere nişte reforme mai dificile, astfel încât să compenseze lipsa progresului din ultimele şase luni, dar guvernul are câteva alternative”. Domnia sa a amintit că, după perioada de alegeri prezidenţiale, se va mai reduce şi presiunea asupra guvernului.
Analistul Moody”s a mai spus că ratingul pentru ţara noastră este reprezentativ pe fondul continuării programului de finanţare extern, iar în cazul în care guvernul şi instituţiile de finanţare internaţionale nu vor ajunge la o înţelegere şi programul este declarat “off-track”, ratingurile vor fi revizuite negativ.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)

Moody’s: Pentru moment, criza politică nu afectează ratingul României

Moody’s: Pentru moment, criza politică nu afectează ratingul României

Ţinând cont de apropierea alegerilor prezidenţiale, turbulenţele politice erau previzibile, neavând impact pe termen scurt asupra ratingurilor ţării, a declarat pentru analistul Moody”s, Kenneth Orchard, care a precizat că ar deveni “mult mai îngrijorat” dacă criza politică s-ar prelungi pe 6-12 luni.
“Pe termen scurt, legătura între evoluţia economică şi turbulenţele politice este slabă. Am fi mult mai îngrijoraţi dacă situaţia s-ar întinde pe 6-12 luni şi ar împiedica reformele structurale, însă noi credem că nu se va prelungi, ne aşteptăm ca lucrurile să se calmeze până la finalul anului”, a precizat Orchard.

El a adăugat că, în contextul acordului de finanţare externă, FMI a arătat “o toleranţă remarcabilă” faţă de România, tocmai pentru că situaţia actuală de pe scena politică era uşor de anticipat.

Orchard a mai afirmat că nu se aşteaptă la o schimbare drastică a imaginii României în plan extern, din perspectiva investitorilor străini, deoarece “aceia interesaţi de România ştiu că este o situaţie comună” şi că “înaintea alegerilor vor fi întotdeauna presiuni”. Tot Keneth Orchard anunţase recent, conform Reuters, că, din cauza crizei,  convergenţa veniturilor din noile  state membre  a fost prelungită în unele economii estice cu 15-20 de ani, iar în altele – cu până la 30 de ani.

România se încadrează în ultima categorie, potrivit unei estimări a Moody’s. Înainte de criză „unii analişti estimau că această convergenţă va dura 15-20 de ani. Acum, credem că în unele ţări ar putea fi nevoie de 30-40 de ani, iar în altele – chiar mai mult”, a declarat Kenneth Orchard, analist la Moody’s. Şi asta pentru că venitul pe cap de locuitor ar putea ajunge, în România, la nivel occidental în decursul a 40-45 de ani. Şi Bulgariei îi vor trebui tot între 40 şi 45 de ani, în timp ce Polonia va avea nevoie de 30 de ani.

VN:F [1.6.4_902]
Rating: 4.0/5 (1 vote cast)
VN:F [1.6.4_902]
Rating: 0 (from 0 votes)