Interviu cu somelierul Eduard Jakab
Eduard Jakab locuieşte la Deva, în judeţul Hunedoara, este membru al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România şi are specializări obţinute în Statele Unite ale Americii la Court of Master Sommeliers şi în Marea Britanie la Wine & Spirits Educational Trust. La sfârşitul săptămânii trecute Eduard Jakab s-a aflat la Arad pentru o degustare de vinuri cu tema Feteasca Neagră ce a avut loc la Restaurantul Retro.
− Sunteţi invitat des la degustări de vinuri?
− Da, am fost invitat destul de des la astfel de evenimente care au ca scop promovarea vinului şi educarea gustului consumatorului. Astfel de manifestări te învaţă cum să apreciezi un vin, cum să-l evaluezi. Am fost invitat la prezentări în toată zona Transilvaniei, Oradea, Arad, Timişoara, Cluj, precum şi în Ungaria.
− V-aţi specializat pe anumite feluri de vin?
− Nu. Am spus adesea că acest domeniu seamănă cu cel al medicinei generale. Ca să-l practici trebuie să ştii tot. Trebuie să înveţi despre toată producţia mondială de vin. Personal, având experienţa celor 11 ani pe vapor într-o companie care navighează în jurul lumii am reuşit să acumulez multe cunoştinţe, nu doar teoretice, ci mai ales practice despre toate zonele viticole de pe Mapamond – Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Chile, Argentina, Europa.
− Aţi enumerat aici o mulţime de zone mai puţin cunoscute ca mari producătoare de vin. Cel puţin din punctul de vedere al unui diletant, aşa cum sunt eu, când spui vinuri rafinate te referi implicit la Franţa…
− Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Chile, Argentina nu au tradiţia de secole a Europei în creşterea viţei de vie şi în producerea vinurilor, însă în ultima vreme au reuşit să câştige foarte mult prestigiu în acest domeniu. Un caz deosebit este cel al Noii Zeelande. Producători din zona Marlborough au izbutit în doar 30 de ani să creeze un vin catalogat cu 100 de puncte Parker, adică cea mai bună distincţie pentru un vin. Există producători foarte importanţi care reuşesc cu greu să obţină 90 de astfel de puncte în anumiţi ani.
− Zonele menţionate de dumneavoastră, aceste zone noi producătoare de vin sunt celebre pentru rentabilitate sau pentru calitate?
− Preluând tehnici străvechi de preparare a vinului şi îmbunătăţindu-le aceste zone au devenit celebre pentru că fac vinuri extraordinare. Ca să vă dau un exemplu vă voi relata o întâmplare de la mijlocul anilor ‘70 când a avut loc o degustare la orb (adică sticlele au fost prezentate juriului fără eticheta care menţionează originea) la Paris. Vinurile participante au provenit din Statele Unite ale Americii şi Franţa, iar juriul a fost format din specialişti francezi şi britanici. Surpriza a fost că pe primul loc la vinurile albe s-a situat un chardonnay din Montelena, Statele Unite. Acest vin a concurat şi întrecut pe cele ale unor vechi şi distinşi producători din Burgundia, Franţa. La vinurile roşii câştigător a fost Stag’s Leap din Napa Valley, tot Statele Unite ale Americii, întrecând vinuri ale celor mai importanţi cinci producători de Cabernet Sauvignon din Bordeaux. A urmat o perioadă în care consumul de vinuri din Statele Unite ale Americii a crescut simţitor pentru că lumea a fost obligată să accepte că ţările din Lumea Nouă produc vinuri la aceeaşi calitate cu ţările cu tradiţie. Un parcurs asemănător a avut Sauvignon Blanc din Noua Zeelandă. Se spune că Noua Zeelandă a reinventat acest tip de vin. Originar din Valea Loirei, Sauvignon Blanc a fost recreat şi a venit pe piaţă cu noi caracteristici, mai complexe şi mai interesante.
− Pot fi comparate vinurile româneşti cu vinurile mari de pe Mapamond?
− Din păcate nu. Producem vinuri foarte bune, dar după cum se vede producem vinuri destinate să fie consumate în perioade nu mai lungi de cinci ani. După ştiinţa mea nu există pe plan local producători care să se concentreze pe producerea de vinuri care să reziste 20 de ani de exemplu.
− Republica Moldova stă mai bine din acest punct de vedere?
− Nu sunt un foarte bun cunoscător al pieţei din Republica Moldova. Acolo există o pivniţă celebră cu una dintre cele mai mari colecţii de vinuri din Europa. Personal nu agreez ambalajul mult prea sofisticat al vinurilor moldoveneşti pe care le-am întâlnit – sticle în formă de vioară, de femeie care dansează, de sabie. Ambalajul are un rol important atât în prezentare cât şi în păstrarea vinului. După părerea mea nu trebuie să atragă atenţia şi în nici un caz nu trebuie să îndeplinească un dublu rol – acela de sticlă de vin şi de bibelou.
− Se dezvoltă vinul dintr-o anumită ţară în acelaşi timp cu bucătăria?
− În general da. Istoria este, după cum am spus în prezentare, cel mai bun filtru. Este un somelier natural. Mâncarea este ca şi vinul, rodul pământului din care provine. Caracteristicile care se regăsesc într-un vin dintr-o anumită zonă se găsesc de cele mai multe ori şi în mâncarea acelei zone. Se completează reciproc.
− Există vinuri bune la preţuri rezonabile?
− Bineînţeles. Chiar foarte multe. De multe ori vinurile sofisticate sunt şi supraevaluate din cauză că există o producţie foarte mică şi pentru că există cerere foarte mare pe piaţă. Producători mai puţin celebri produc însă vinuri bune şi doresc să intre cu ele pe piaţă cu preţuri rezonabile. O parte a meseriei de somelier se referă chiar la recomandarea unor vinuri care să merite preţul pe care un anumit restaurant îl plăteşte pentru a le achiziţiona.
− Şi care ar fi diferenţa dintre un vin ieftin şi bun şi un vin scump şi bun?
− În primul rând preţul. Renumele este un alt criteriu foarte important. Vinurile scumpe au în spate o recunoaştere internaţională, participări la competiţii importante, iar vinurile ieftine şi bune sunt opera unui pasionat al vinului. Mai nou se foloseşte chiar termenul de vin de garaj. Vinurile din această categorie au nişte preţuri puţin mai piperate decât media şi sunt rodul unor producţii mici. Pentru a defini acest produs se mai foloseşte şi termenul de vin de boutique – o producţie mică a cuiva foarte pasionat, calitate bună fără o recunoaştere internaţională. Astfel se păstrează un preţ decent.
− Am observat în ultima vreme pe site-urile şi în revistele specializate clasamente ale vinului în funcţie de preţ. Este un fenomen legat de criza financiară sau există alte explicaţii?
− Nu cred că criza financiară influenţează această stare de lucruri. Există o mare tentaţie a publicaţiilor în a face topuri în funcţie de diferite criterii. Menţionând preţul unui produs este indicat în mod indirect publicul acelui produs. De multe ori este indicat preţul pentru faptul că un vin de 10 Euro nu poate intra în competiţie cu unul de 50.
− Aveţi un vin preferat?
− Cred că la fiecare sfert de oră aş fi în stare să menţionez un alt vin. La fel aş face şi în privinţa filmelor sau a altor lucruri care mă pasionează. De fiecare dată când sunt pus în situaţia de a răspunde acestei întrebări îmi aduc aminte de alte detalii care m-au bucurat şi mi-au creat o stare specială. În acest moment aş indica drept vinul preferat Grasa de Cotnari. Este vorba de vinul cu etichetă neagră, făcut special pentru a participa la competiţii. Este un vin demidulce, extraordinar pentru deserturi şi l-am perceput ca pe un pe vin făcut cu pasiune.
− Recomandaţi vinul în funcţie de starea emoţională a consumatorului?
− Bineînţeles.
− Şi ce fel de vin recomandaţi pentru o stare melancolică?
− Un vin tare în orice caz… Lăsând gluma la o parte, în fiecare moment al zilei, poate mai puţin dimineaţa, se poate bea un anumit tip de vin. Este o extravaganţă să desfaci un vin de 100 de Euro la prânz. Astfel de sticle se desfac la ocazii speciale, atunci când avem timp să ne bucurăm de ele, şi să le degustăm în tihnă. Masa de prânz poate fi însoţită de vinuri mai uşoare şi mai puţin pretenţioase. Această alegere ţine foarte mult şi de caracteristicile fiecăruia şi aşa cum am spus şi de starea emoţională.
_____________
articol oferit de
